Chiar dacă piața de ceasuri de lux din România a înregistrat o creștere anul acesta, achizițiile nu se ridică la nivelul celor din anii 2007-2008 când clienții cumpărau chiar și ceasuri în valoare de peste 200.000 de euro.
Reprezentanții companiei româno-elvețiană Helvetansa, specializată în comercializarea de ceasuri și bijuterii de lux au declarat:
„Cel mai scump ceas pe care l-am vândut anul acesta a fost un Vacheron Constantin de aproximativ 50.000 de euro. Profilul cumpărătorului sunt oamenii de afaceri cu un business consolidat, educați, care au luxul în educație ca parte a valorilor personale, oamenii care călătoresc, colecționarii”.
Max-Igor Muller, administratorul companiei Helvetansa, spunea că dacă în perioada 2007-2008 compania putea să vândă 6-8 ceasuri pe an, la prețuri cuprinse între 150.000 și 200.000 de euro fiecare, în prezent acest tip de achiziție s-a oprit.
Iar în ceea ce privește cererea de ceasuri de lux, reprezentanții companiei își exprimă poziția:
„Tendința este de stagnare, dar așteptăm perioada sărbătorilor“